“arunc” aici, spre aducere aminte si prevenirea pierderii, notitele luate la prezentarea “The relational montage of Eating Disorders. An Interpersonal Approach to Treatment” tinuta de prof. Jean Petrucelli, pe 26 iunie.
persoanele cu tulburări alimentare deseori au avut și tulburări de învățare la vârstă mică
simptomatologia în schimbare (de la anorexie la bulimie, de la bulimie cu vărsătură, la bulimie fără) este un semn de prognostic bun, există o mișcare, există viață
bărbații cu probleme alimentare sunt din ce în ce mai mulți, deoarece din ce în ce mai des bărbații se găsesc în contact cu partea lor “feminină”, cu emoțiile care îi copleșesc și comportamentul alimentar este o formă de a face ceva
“care este întrebarea din spatele întrebării..?”
“respond, don t react!.. răspuns, nu reacție!”
dependențele sunt o soluție “veselă” la o problemă de viață (a happy solution to a problem in living)
corpul articulează ceea ce este de nearticulat în cuvinte
provocarea vărsăturii – a scăpa de ceva care nu este parte din corp, este străin de corp
a înțelege simptomul, a nu te grăbi cu tratamentul! care face simptomul să dispară
întrebare pentru un copil: cum se simte în corp, atunci când mănânci o mâncare bună?
corpul este locul de unde experimentăm lumea moment de moment, nu o dorință de atins la un moment dat în viitor
dialog: – Do I look fat? – I am not playing that game!
prințesele (Disney) nu fac niciodată contact vizual.. persoanele cu tulburări alimentare au probleme de apropiere și conectare cu celălalt
principala trăsătură a persoanelor cu anorexie – TIMIDITATEA
tu ce fel de copil ai fost?
anorecticul dispare pentru a se face văzut
cum a murit Amy Winehouse (nu s-au găsit droguri la examenul post-mortem) – a băut 2 litri de vodcă, uitându-se pe youtube la videoclipuri cu ea însăși!
Salut, ca persoană ce a suferit de tulburări alimentare de la vârsta de 14 ani până la 27 de ani, in recuperare de aproape 9 ani, as vrea sa exprim cateva gânduri cu precizarea ca nu vreau nicidecum sa sfidez expertiza specialistilor (pe care o respect si m-ajutat adeseori) si nici de a invalida experienta altor persoane cu tulburări alimentare. Vreau doar sa mentionez cateva aspecte care sunt diferite de caracteristicile “stereotip”, indraznesc sa le numesc.
In ceea ce privește “tulburările de învațare la vârstă mica”, suna ca un “verdict” ușor nedrept pt persoanele cu tulburari alimentare, deoarece simt ca li se atribuie din start o incapacitate intelectuală, eu una nu m-am confruntat cu așa ceva, ba din contra si stiu ca nici alții nu au avut o astfel de “dificultate”. De asemenea, as vrea sa aduc in discuție ideea ca “Timiditatea” este trăsătura de caracter principala a persoanelor care sufera de anorexie. Ma voi referi din nou la experienta proprie, fiind conștientă ca nu este una singulară. Adesea oamenii ce par mereu exuberanti si cu incredere in sine, carismatici si sociabili sunt persoane care ascund o durere profundă si se straduiesc sa o țină ascunsă cat mai bine de ceilalți. Nimeni din anturajul lor nu si-ar inchipui ca acești oameni suferă…pana cand comportamentul se schimba radical odata ce adictia incepe sa domine, evitarea prietenilor, autoizolarea, gandirea obsesiva. (poate nici atunci cei din jur nu arată empatie). In conceptia mea “hipersensibilitatea” este un termen care traduce la un nivel mai profund “timiditatea” si care descrie mai concret atitudinea, personalitatea, durerea acelora care se confrunta cu tulburări alimentare. Atât am vrut sa adaug.
multumesc pentru aceasta completare de la un alt fel de specialist, un specialist in experienta de a te lupta cu o astfel de problema. si felicitari pentru cei 9 ani!